Consumul

Nu toți oamenii care experimentează consumul de droguri ajung să devină dependenți de substanța respectivă. Atât ICD 11 cât și DSM V (manuale de diagnosticare a diverselor tulburări mintale și de personalitate) fac deosebire între consum, consum abuziv (ICD 11), dependența ușoară, medie sau severă (DSM V). Atât tipul de substanță, cât și persoana, mediul său familial și social (prezent și trecut) și organizarea și funcționarea societății au o contribuție în începerea consumului și tranziția de la consum la dependență severă.
Oamenii au dificultăti în a înțelege și conștientiza faptul că au devenit dependenți și adesea consideră că, dacă nu au simptome fizice la întreruperea consumului, nu sunt dependenți de drogul / drogurile pe care îl/ le consumă.
Nu îmi dădeam seama că sunt dependent, am înțeles asta după un an și jumătate, când am avut răuri (dureri musculare și de oase, simptom de întrerupere a consumului de heroină). M, 45 de ani, dependență de heroină
Există și iluzia controlului consumului de substanțe psihoactive. Unii consumatori au impresia că ei consumă când și cât vor și că se pot lăsa oricând doresc.

Ce este dependența de droguri? (definiția DSM V)

Conform DSM V, dependența de droguri este definită ca fiind ”Consumul de substanțe care duce la deteriorări ale funcționalității psiho-sociale sau suferințe (în sfera fizică și psihică) semnificative clinic, manifestate prin cel puțin două dintre următoarele caracteristici, care apar într-o perioadă de 12 luni la o persoană care consumă: 

• Substanța (drogul) este adesea luată în cantități mai mari sau pe o perioadă mai lungă decât era prevăzut. 
• Există o dorință persistentă sau eforturi nereușite de a reduce sau controla consumul substanței psihotrope (drogului). 
• Se petrece mult timp în activități necesare pentru obținerea, utilizarea substanței sau recuperarea dupa trecerea efectelor acesteia.
• Există dorința/nevoia subiectivă sau impulsul puternic de a folosi substanța. 
• Utilizarea recurentă a substanței în ciuda neîndeplinirii obligațiilor de rol major la locul de muncă, la școală sau acasă. 
• Utilizarea continuă a substanței în ciuda problemelor sociale sau interpersonale persistente sau recurente cauzate sau exacerbate de efectele substanței. 
• Activitățile sociale, ocupaționale sau recreative importante sunt abandonate sau reduse din cauza utilizării substanței. 
• Utilizarea recurentă a substanței în situații în care este periculoasă din punct de vedere fizic.
• Utilizarea substanței este continuată în ciuda conștientizării faptului că persoana are o problemă fizică sau psihologică persistentă sau recurentă care este probabil să fi fost cauzată sau exacerbată de substanță.
• Existenta toleranței la consumul drogului respectiv, așa cum este definită prin oricare dintre următoarele: 
  • nevoie de cantități semnificativ crescute de substanță pentru a obține intoxicația sau efectul dorit. 
  • un efect semnificativ diminuat cu utilizarea continuă a aceleiași cantități de substanță. 
  • simptome de întrerupere (sevraj), manifestată prin oricare dintre următoarele: 
  • sindromul de sevraj caracteristic pentru substanță. 
  • substanța (sau una strâns înrudită) este luată pentru a ameliora sau a evita simptomele de sevraj. 

Există un consens tot mai mare în rândul specialiștilor că tulburările legate de consumul de droguri odată apărute, tind să fie tulburări cronice, reflectând schimbări de lungă durată în funcția creierului, care sunt exacerbate de consecințele cumulate asupra sănătății mintale și sociale pe care le declanșează. Deși abstinența poate duce la o normalizare a structurii și funcției creierului în timp, nivelul de recuperare variază în funcție de vârsta la care a debutat consumul, cronicitate, tipul de drogurii consumate, suportul de tratament și recuperare primit. Majoritatea persoanelor cu aceste tulburări alternează între perioade de remisie și recădere.